Hai să încercăm un joc rapid de asociere de cuvinte.
Îți voi spune un singur cuvânt, iar tu vei numi primul lucru care îți vine în minte atunci când citești acest cuvânt. Nu te gândi mult timp! Spune doar primul termen care îți vine instinctiv în minte.
Cer.
Noapte.
Disciplină.
Șansele sunt că atunci când ai citit „cer”, primul cuvânt care ți-a venit în minte a fost „albastru” (sau „înalt”).
Când ai citit „noapte”, s-ar putea să te fi gândit la cuvintele „negru” sau „zi”.
Dar când ai ajuns la disciplină? La ce te-ai gândit?
În cazul celor mai mulți dintre noi, cei care am fost crescuți de părinți autoritari, ideea de disciplină se asociază cu termeni precum reguli, pedepse, obediență.
Cu toate acestea, este interesant de observat că termenul disciplină provine din cuvântul latin „disciplina”, care înseamnă învățare, cuvânt care, la rândul său, provine din „discipulus”, care se traduce ca elev. Așadar, la origini termenul nu a avut nicio legătură cu conceptul de reguli.
Astăzi vom face o scurtă prezentare a disciplinei pozitive, o metodă de parenting care ne duce înapoi la originile disciplinei: când copiii fac ceva rău, în loc să-i pedepsească, părinții îi învață pe cei mici să stabilească un comportament corect.
Așadar, disciplina pozitivă este o metodă prin care părinții comunică clar copiilor ce comportamente sunt adecvate, care sunt atitudinile necorespunzătoare, dar și care sunt recompensele pentru un comportament bun.
E important de știu că acest tip de abordare este axat pe încurajarea și rezolvarea problemelor. Disciplina pozitivă nu folosește mustrări sau pedepse severe.
Care sunt principiile disciplinei pozitive și ce tehnici utilizează aceasta?
Disciplina pozitivă se bazează pe încurajare, împuternicire și respect reciproc. Părinții care adoptă tehnicile acestei metode de parenting se axează pe găsirea de soluții și nu pe pedepse. Principiul de bază utilizat este cel al comunicării eficiente, părintele explicând copilului toate aspectele unei situații. Părintele menține un ton cald și ferm și îl încurajează pe copil să facă alegeri bazându-se pe toate informațiile primite în prealabil. Tehnicile implică încurajarea comportamentului pe care vrei să-l vezi în continuare la copil și descurajarea comportamentelor pe care dorești să le eviți.
Cum aplicăm disciplina pozitivă?
Nu există copil rău, ci doar comportament neadecvat
Acesta este poate cel mai important principiu al disciplinei pozitive. Este nevoie ca părinții să conștientizeze că fetița/băiatul lor nu este un copil rău, ci doar are un comportament neadecvat la acel moment.
De exemplu, să presupunem că cel mic lovește la grădiniță un alt copil. Primul lucru pe care îl vei simți este, probabil, jena, urmată îndeaproape de teama că fiul sau fiica ta ar putea avea anumite înclinații spre agresivitate. Dacă în acest moment te lași în seama emoțiilor și îl numești pe copil „fată rea” sau „băiat obraznic”, nu faci altceva decât să întărești imaginea negativă a copilului atât în mintea ta, cât și în cea a celui mic.
Într-o situație ca cea de mai sus, este posibil ca reacția copilului să fie un efect al stării sale. Poate la momentul la care se poartă urât, este posibil să-i fi fost foame, sau poate era foarte obosit. Cu alte cuvinte, în majoritatea cazurilor, ceva din mediul copilului îi influențează comportamentul în mod negativ.
Disciplina pozitivă susține că în momentul în care acceptăm faptul că a fost vorba doar de un comportament, înlocuirea pedepselor cu sfaturi devine mult mai ușor de realizat. De exemplu, în loc să luăm copilul de-o aripă și să îl mustrăm: „De ce ai făcut asta? Nu înțeleg cum poți fi atât de rău uneori!”, putem să-i spunem calm: „Acesta nu a fost cel mai bun comportament – nu ne lovim prietenii.”.
În loc să îi spui copilul că a greșit, arată-i cum să corecteze situația
Pe baza exemplului de mai sus, să ne gândim la cel mai bun scenariu, acela în care descoperi intenția copilului de a lovi pe cineva înainte să o pună în aplicare. În loc să îi spui copilului scurt și ferm „Nu lovi!”, încearcă să spui „Folosește-ți cuvintele” sau „Întreabă frumos”. Dacă îi spui doar să nu-și lovească prietenul, copilul nu va avea nicio informație despre ceea ce ar trebui să facă în schimb.
Dacă fapta a fost deja consumată și bătaia a avut loc, o idee ar fi să-i spui copilului „Nu a fost o alegere bună, nu ne lovim prietenii. Vrei să-ți ceri scuze și să-l faci pe coleg să se simtă mai bine? ”.
Luând în considerare situația conflictului la grădiniță, încearcă să pui în aplicare următoarele principii:1. Fii un părinte ferm, dar arată empatie și respect.
2. Atunci când este posibil, oferă alternative.
3. Tratează greșelile copilului ca pe oportunități de învățare.
4. Încearcă să împiedici repetarea comportamentului necorespunzător.
5. Setează așteptări și limite clare.
6. Lucrați împreună pentru a găsi o soluție acceptabilă reciproc (rezolvarea problemelor).